În timp ce medicul de pe ambulanță se grăbea și paramedicii strigau unii peste alții, mi‑am imaginat un diavol de mare imens care aluneca prin apa caldă, cu lovituri ferme și calme ale aripilor sale maiestuoase, tăcute și frumoase — era calmul însuși, liniștea în persoană… era o creatură minunată!
S‑au întâlnit întâmplător pe o pajiște. Cel mai în vârstă își scosese afară câinele, cel mai tânăr ieșise la plimbare. Mai demult, frecventaseră același club de șah, de acolo se știau. S‑au recunoscut și au intrat în vorbă. Deodată, bărbatul mai în vârstă se opri. Scoase un pachet de șervețele, luă câteva și le ținu peste față. Nasul lui nu mai voia să se oprească din sângerare. — Pot să vă arăt cum să opriți sângerarea? a zi cel mai tânăr. Uitați‑vă in jurul dumneavoastră. Vedeți ceva roșu aici? — Tufa aceea din față are fructe de pădure roșii, spuse bărbatul mai în vârstă. — Corect. Boabe roșii ca sângele. Vă puteți imagina un robinet la fel de roșu aflat la capătul unei conducte de apă? — Pot. — Seamănă mai mult cu o manetă roșie, cum e la robinetul de la chiuvetă, sau este ca o rozetă din aceea cum găsești uneori la hidrantul de la subsol? — E ca o rozetă. În timp ce stăteau unul lângă celălalt și vorbeau, tânărul își întinsese brațul înainte în aer. Mâna lui se mișca în continuare spre dreapta, de parcă ar opri un robinet cu rozetă. „Acum vă puteți pune șervețelele înapoi în buzunar“, a spus el.1
1 Karen Olness și Daniel Kohen povestesc despre un băiat de zece ani care a fost adus la medic cu sângerări nazale severe: „Tamponamentele nazale anterioare bilaterale nu aduseseră nicio îmbunătățire. Medicul a decis să utilizeze hipnoterapia ca supliment pe lângă tamponamentele posterioare. El i‑a sugerat pacientului că ar putea să își oprească singur sângerarea, să își țină capul pe spate și să se relaxeze. În câteva minute, sângerarea s‑a oprit și băiatul a putut să respire bine din nou. […] A doua zi dimineață, părinții au relatat că nu au mai existat sângerări“. După acești autori, „sugestii similare ar putea fi oferite oricărui copil cu sângerări care (ca întotdeauna) îi pun viața în pericol“ (Olness, Kohen 2001, pp. 277 și urm.).
Un tehnician sobru și o angajată într‑un birou, cu veleități romantice, își doreau ca eu să îi ajut să se înțeleagă unul pe altul, în cadrul terapiei de cuplu. Le‑am explicat că oamenii, mai ales bărbații și femeile, pur și simplu nu sunt capabili să se înțeleagă întrei ei. — Văd, spuse tehnicianul. Avem nevoie de un convertor care să traducă vorbele din limba mea în limba soției mele. — Tu ilustrezi foarte clar ceea ce vreau să spun, i‑am răspuns, după care l‑am întrebat: dar ce este de fapt un convertor?
Țărăncile din Rammelsbach au făcut o excursie la teatru. Autobuzul în care călătoreau s‑a stricat pe drum. Când au ajuns, piesa începuse de mult. Grupul a intrat în sala de teatru. Unul dintre actori striga: — Cine sunteți voi? De unde veniți la o oră atât de târzie? O femeie a răspuns: — Apăi, suntem țărăncile din Rammelsbach, autobuzul nostru s‑o strâcat!
El era pastorul unui mic sat de țară. Un pastor tânăr și chipeș care trăia singur. Oamenii din sat erau foarte interesați de această stare de fapt. Într‑o dimineață, el s‑a sculat, a deschis fereastra, a întins afară două seturi de lenjerie de pat și și‑a băut pe îndelete cafeaua. Bună dimineața, satul meu! Avea deja material pentru următoarea predică.
În drum spre casă, mă apropiam de o trecere de pietoni. Pe trotuar, puțin înaintea mea, mergea un pieton. M‑am oprit. Îți dai seama deja cu câțiva metri înainte ca o persoană să se oprească sau să privească în jur, că intenționează să traverseze strada. Cu puțin timp înainte, aceasta face o mică mișcare de rotire cu corpul sau cu capul, care anticipează acțiunea planificată.
Observarea acestor micromișcări ce anticipează acțiunea propriu‑zisă poate fi foarte utilă. În ședințe de lucru sau la seminare de exemplu, apare următoarea situație: conducătorul întâlnirii spune că are nevoie de un voluntar. Foarte mult timp nimeni nu se oferă. Toți speră să fie altcineva care le‑o ia înainte. Cel care, în cele din urmă, după multe încurajări, se oferă este chiar acela care s‑a mișcat primul de la bun început: printr‑o discretă înclinare a părții superioare a corpului, printr‑o mică deschidere a gurii, printr‑o ușoară lovire a picioarelor unul de altul și o expirație adâncă, prin orice gest care precede, în registrul nonverbal, intervenția verbală. Dacă vreau să scutesc procesul de aceste minute enervante, întreb direct persoana care s‑a mișcat prima, imediat după ce am pus întrebarea legată de voluntar, dacă nu dorește să preia sarcina. Experiența arată că aceasta spune întotdeauna „da“.
I am happy to present another story in Romanian, taken from the Romanian translation of my “Handbook of Therapeutic Storytelling”
Ieri am fost la cumpărături într‑un magazin din oraș. Vânzătoarea era singură în magazin și nu avea pe nimeni care să o înlocuiască. Nu ne cunoșteam, dar am stat de vorbă o vreme înainte de a plăti. Mi‑a dat o bancnotă de 50 de euro și mi‑a spus:
— Pot să vă rog să mi‑o schimbați în magazinul de electronice de alături? M‑am întrebat: oare femeia aceasta este iresponsabilă, nepăsătoare, naivă, este prea prietenoasă cu ceilalți, e prea credulă sau este doar drăguță și neconvențională, de lasă un bărbat străin să plece din magazin cu 50 de euro din casa de marcat?
Aș fi putut să plec pentru totdeauna cu bancnota. În schimb, i‑am dat vânzătoarei portofelul și am spus: — Ca garanție. Acesta conținea 200 de euro, buletinul de identitate, permisul de conducere și cardul de credit. Ce spune acest comportament despre mine? Pentru o sută de oameni care citesc acest lucru, eu voi arăta ca o sută de oameni diferiți, fiecare purtând una sau mai multe caracteristici diferite. Toate aceste peste o sută de trăsături nu au, însă, nicio legătură cu mine!
I am happy to present another story in Romanian, taken from the Romanian translation of my “Handbook of Therapeutic Storytelling”
În copilărie, aveam o carte de colorat cu imagini ale căror contururi era compuse din puncte întrerupte. Lângă fiecare punct era o cifră și dacă uneai cifrele în ordinea corectă, descopereai imaginea ascunsă în spatele punctelor.
Mă întreb — în caz că, dintr‑un anumit motiv, cifrele dintr‑o astfel de imagine s‑ar pierde — câte imagini s‑ar putea ascunde după acest grup de puncte? Și dacă o persoană nu ar fi văzut niciodată o hartă a stelelor, ce constelații ar crea, ce stele ar uni printr‑un contur de zodiac? Câte ceruri nocturne diferite ar rezulta? Și dacă lumea ne‑ar fi fost explicată de altcineva decât de cei care ne‑au crescut, în ce lume am fi trăit?
În câte feluri putem vedea lucrurile în lume ca interdependente sau, dimpotrivă, ca izolate? Câți termeni putem crea pentru a denumi lucrurile care nu sunt materiale, precum pacea, dreptatea, identitatea? În câte moduri putem conecta între ele noțiunile noastre despre valoare sau, dimpotrivă, în câte feluri putem să le lăsăm neconectate, una lângă cealaltă? În câte moduri putem privi o persoană, în câte moduri putem interpreta comportamentul acesteia?
Azi‑noapte am avut un vis. Brațul stâng de la ochelari era îndoit și am vrut să îl repar, pentru ca ochelarii să îmi stea din nou bine pe nas. L‑am îndoit înainte și înapoi de două ori — și apoi brațul s‑a desprins. Am încercat să‑l atașez la ochelari. S‑a rupt balamaua. Aceasta nu se mai putea repara. Ce era de făcut?
Mi‑am pus ochelarii în speranța că se vor potrivi în continuare. Dar îmi stăteau pe nas în diagonală. Vederea mea prin ochelari era distorsionată și mă simțeam și inconfortabil. Trebuia să îi țin tot timpul cu mâna. La optician era închis duminica. Care este cea mai bună soluție în asemenea situație? Am stat să mă gândesc. Apoi mi‑a trecut prin minte: acum peste o jumătate de an, eu mă operasem cu laser de miopie. De ce mai port încă acești ochelari stupizi? Și am continuat fără ochelari.
I am happy to present another story in Romanian, taken from the Romanian translation of my “Handbook of Therapeutic Storytelling”
Ea a întrebat‑o pe mama ei: — Mamă, mamă, mamă, ce este real, real, cu adevărat real? — Ce vrei să spui prin real, real, cu adevărat real?
— Ar fi ceva fără acest ecou, ecou, adevărat ecou. — Care ecou, ecou, adevărat ecou? Acesta este real, real, cu adevărat real. — Aha, aha, cu adevărat aha. Acum ea a aflat, a aflat, cu adevărat a aflat.
Diese Webseite verwendet Cookies. Durch die weitere Nutzung der Webseite stimmen Sie der Verwendung von Cookies zu. OK
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
