Țărăncile din Rammelsbach au făcut o excursie la teatru. Autobuzul în care călătoreau s‑a stricat pe drum. Când au ajuns, piesa începuse de mult. Grupul a intrat în sala de teatru. Unul dintre actori striga: — Cine sunteți voi? De unde veniți la o oră atât de târzie? O femeie a răspuns: — Apăi, suntem țărăncile din Rammelsbach, autobuzul nostru s‑o strâcat!
El era pastorul unui mic sat de țară. Un pastor tânăr și chipeș care trăia singur. Oamenii din sat erau foarte interesați de această stare de fapt. Într‑o dimineață, el s‑a sculat, a deschis fereastra, a întins afară două seturi de lenjerie de pat și și‑a băut pe îndelete cafeaua. Bună dimineața, satul meu! Avea deja material pentru următoarea predică.
În drum spre casă, mă apropiam de o trecere de pietoni. Pe trotuar, puțin înaintea mea, mergea un pieton. M‑am oprit. Îți dai seama deja cu câțiva metri înainte ca o persoană să se oprească sau să privească în jur, că intenționează să traverseze strada. Cu puțin timp înainte, aceasta face o mică mișcare de rotire cu corpul sau cu capul, care anticipează acțiunea planificată.
Observarea acestor micromișcări ce anticipează acțiunea propriu‑zisă poate fi foarte utilă. În ședințe de lucru sau la seminare de exemplu, apare următoarea situație: conducătorul întâlnirii spune că are nevoie de un voluntar. Foarte mult timp nimeni nu se oferă. Toți speră să fie altcineva care le‑o ia înainte. Cel care, în cele din urmă, după multe încurajări, se oferă este chiar acela care s‑a mișcat primul de la bun început: printr‑o discretă înclinare a părții superioare a corpului, printr‑o mică deschidere a gurii, printr‑o ușoară lovire a picioarelor unul de altul și o expirație adâncă, prin orice gest care precede, în registrul nonverbal, intervenția verbală. Dacă vreau să scutesc procesul de aceste minute enervante, întreb direct persoana care s‑a mișcat prima, imediat după ce am pus întrebarea legată de voluntar, dacă nu dorește să preia sarcina. Experiența arată că aceasta spune întotdeauna „da“.
I am happy to present another story in Romanian, taken from the Romanian translation of my “Handbook of Therapeutic Storytelling”
Ieri am fost la cumpărături într‑un magazin din oraș. Vânzătoarea era singură în magazin și nu avea pe nimeni care să o înlocuiască. Nu ne cunoșteam, dar am stat de vorbă o vreme înainte de a plăti. Mi‑a dat o bancnotă de 50 de euro și mi‑a spus:
— Pot să vă rog să mi‑o schimbați în magazinul de electronice de alături? M‑am întrebat: oare femeia aceasta este iresponsabilă, nepăsătoare, naivă, este prea prietenoasă cu ceilalți, e prea credulă sau este doar drăguță și neconvențională, de lasă un bărbat străin să plece din magazin cu 50 de euro din casa de marcat?
Aș fi putut să plec pentru totdeauna cu bancnota. În schimb, i‑am dat vânzătoarei portofelul și am spus: — Ca garanție. Acesta conținea 200 de euro, buletinul de identitate, permisul de conducere și cardul de credit. Ce spune acest comportament despre mine? Pentru o sută de oameni care citesc acest lucru, eu voi arăta ca o sută de oameni diferiți, fiecare purtând una sau mai multe caracteristici diferite. Toate aceste peste o sută de trăsături nu au, însă, nicio legătură cu mine!
I am happy to present another story in Romanian, taken from the Romanian translation of my “Handbook of Therapeutic Storytelling”
În copilărie, aveam o carte de colorat cu imagini ale căror contururi era compuse din puncte întrerupte. Lângă fiecare punct era o cifră și dacă uneai cifrele în ordinea corectă, descopereai imaginea ascunsă în spatele punctelor.
Mă întreb — în caz că, dintr‑un anumit motiv, cifrele dintr‑o astfel de imagine s‑ar pierde — câte imagini s‑ar putea ascunde după acest grup de puncte? Și dacă o persoană nu ar fi văzut niciodată o hartă a stelelor, ce constelații ar crea, ce stele ar uni printr‑un contur de zodiac? Câte ceruri nocturne diferite ar rezulta? Și dacă lumea ne‑ar fi fost explicată de altcineva decât de cei care ne‑au crescut, în ce lume am fi trăit?
În câte feluri putem vedea lucrurile în lume ca interdependente sau, dimpotrivă, ca izolate? Câți termeni putem crea pentru a denumi lucrurile care nu sunt materiale, precum pacea, dreptatea, identitatea? În câte moduri putem conecta între ele noțiunile noastre despre valoare sau, dimpotrivă, în câte feluri putem să le lăsăm neconectate, una lângă cealaltă? În câte moduri putem privi o persoană, în câte moduri putem interpreta comportamentul acesteia?
Azi‑noapte am avut un vis. Brațul stâng de la ochelari era îndoit și am vrut să îl repar, pentru ca ochelarii să îmi stea din nou bine pe nas. L‑am îndoit înainte și înapoi de două ori — și apoi brațul s‑a desprins. Am încercat să‑l atașez la ochelari. S‑a rupt balamaua. Aceasta nu se mai putea repara. Ce era de făcut?
Mi‑am pus ochelarii în speranța că se vor potrivi în continuare. Dar îmi stăteau pe nas în diagonală. Vederea mea prin ochelari era distorsionată și mă simțeam și inconfortabil. Trebuia să îi țin tot timpul cu mâna. La optician era închis duminica. Care este cea mai bună soluție în asemenea situație? Am stat să mă gândesc. Apoi mi‑a trecut prin minte: acum peste o jumătate de an, eu mă operasem cu laser de miopie. De ce mai port încă acești ochelari stupizi? Și am continuat fără ochelari.
I am happy to present another story in Romanian, taken from the Romanian translation of my “Handbook of Therapeutic Storytelling”
Ea a întrebat‑o pe mama ei: — Mamă, mamă, mamă, ce este real, real, cu adevărat real? — Ce vrei să spui prin real, real, cu adevărat real?
— Ar fi ceva fără acest ecou, ecou, adevărat ecou. — Care ecou, ecou, adevărat ecou? Acesta este real, real, cu adevărat real. — Aha, aha, cu adevărat aha. Acum ea a aflat, a aflat, cu adevărat a aflat.
I am happy to present another story in Romanian, taken from the Romanian translation of my “Handbook of Therapeutic Storytelling”
Mahomed a creat o lume. Freud a creat o lume. Tolkien a creat o lume. McKinsey a creat o lume. Frații ALDI (creatorii celebrului lanț omonim de supermarketuri — n. red.) au creat o lume. Bill Gates a creat o lume. Pot să fac și eu asta? „O lume nouă în fiecare săptămână“ spune un slogan publicitar.
În fiecare săptămână sunt create lumi noi. Cele mai multe nu sunt foarte originale. Ele merg pe urmele lumilor consacrate și nu ies cu nimic din tipar.
Voi ce fel de lume ați creat? Una filosofică? Una spirituală? Una comercială? Una matematică? Una socială? Una estetică? Una materială? Una comunicativă? O lume distractivă? O lume etică?
S‑ar putea să vă spuneți: „Păi, eu n‑am creat niciuna“. Eu nu cred asta. Trebuie doar să priviți. De îndată ce, din întâmplare, vă gândiți la ceva nou, a și început crearea unei lumi.
I am happy to present another story in Romanian, taken from the Romanian translation of my “Handbook of Therapeutic Storytelling”
Când am vizitat marele baptisteriu al Domului din Pisa, mi‑am zis în sinea mea: ce templu comercial au făcut din el! Îmi repugna faptul că trebuia să plătesc intrarea într‑o biserică, pentru ca apoi să mă trezesc printre sute de turiști temători ca nu cumva să le scape ceva nefotografiat. Unii se uitau la ceas, pentru că o dată pe oră un cântăreț angajat făcea o demonstrație a minunatei acustici.
Oare biserica nu ar trebui să slujească rugăciunii? Ajuns sus, în galerie, m‑am gândit că nu ar fi deloc în neregulă dacă aș consacra acest templu al lui Mamona din nou celui căruia i‑a fost închinat — lui Dumnezeu. Mi‑a făcut curaj, apoi am fost pregătit: am cântat tare și clar în spațiul deschis: Laudate omnes gentes, laudate Dominum. Acustica a fost într‑adevăr excelentă. În biserică s‑a făcut liniște. Oamenii căutau cu privirea de unde vine cântarea, dar ecoul a făcut dificilă identificarea originii cântării.
Același lucru s‑a întâmplat și cu personalul de pază care se învârtea în căutarea vinovatului. Când strofa s‑a încheiat, cineva m‑a descoperit. A așteptat să încep din nou pentru a mă prinde în flagrant — altfel aș fi putut nega cu ușurință nelegiuirea mea. Am privit gânditor în sală. „Mulțumesc“, a spus o femeie de lângă mine. „A fost minunat.“ Și mie îmi făcuse bine cântatul. Când ultimul ecou s‑a stins, am părăsit casa lui Dumnezeu. I‑am oferit paznicului, care încă se uita fix la mine, cel mai prietenos și mai diabolic zâmbet de care eram în stare.
„Blasfematorul“ ilustrează faptul că este o virtute să îți aperi propriile valori. Atunci când propriile valori intră în conflict cu interesele celorlalți, este adesea necesară găsirea unui echilibru între pledarea în mod public pentru propriile idealuri și apărarea lor într‑un mod mai discret. Povestea poate fi folosită și pentru a încuraja clienții să nu își ascundă sclipirea și să se prezinte în fața celorlalți conștienți de ropria valoare.
Now available: Romanian translation of my book “Handbook of Therapeutic Storytelling”
I am happy to present another story in Romanian, taken from the Romanian translation of my “Handbook of Therapeutic Storytelling”
Povestea „Norocul lui Gogu“ ne reamintește faptul că nu întotdeauna suntem capabili să recunoaștem și să acceptăm fericirea, că unii oameni au motivele speciale ca să nu își îmbunătățească situația, că avem nevoie de țeluri pentru care să luptăm și că succesul neașteptat poate fi, la rândul său, copleșitor.
Cineva mi‑a povestit: „Când eram copil, aveam găini și un cocoș căruia îi spuneam Gogu. Cocoșul și găinile alergau în jurul curții, scormonind și ciugulind boabe. Odată am vrut să‑i facem lui Gogu o bucurie aparte. L‑am pus în mijlocul cutiei cu boabe. Acest lucru ar fi trebuit să însemne raiul pentru orice pasăre! Gogu ședea acum pe mii de boabe delicioase. Ne‑a privit uimit și nu a schițat niciun gest. Nu a mâncat nici măcar un bob. În cele din urmă, l‑am scos din nou afară, unde, la fel ca mai înainte, a început să scormonească din nou după boabe“.
Diese Webseite verwendet Cookies. Durch die weitere Nutzung der Webseite stimmen Sie der Verwendung von Cookies zu. OK
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
